Preşedinţii Curţilor de Apel condamnă ferm discursul public susţinut, bazat pe manipulare şi dezinformare, îndreptat împotriva judecătorilor, atrăgând atenţia asupra consecinţelor nocive ale acestuia cu privire la dreptul cetăţenilor la un proces echitabil

     Preşedinţii Curţilor de Apel din România atrag atenţia asupra faptului că o dezbatere vizând statutul judecătorului trebuie purtată obiectiv, transparent şi responsabil, pentru a prezerva independenţa justiţiei şi, implicit, dreptul fiecărui cetăţean la un proces echitabil.

    Un stat în care puterea judecătorească este atacată constant, este mereu culpabilizată pentru eşecurile administrative şi legislative ale Guvernului şi Parlamentului, nu mai este un stat în care echilibrul dintre cele trei puteri să fie respectat, ci este un stat în care se tinde spre o justiţie slabă şi dependentă de executiv. O astfel de justiţie va fi, în final, incapabilă să protejeze cetăţenii contra potenţialelor abuzuri ale statului, să le apere drepturile şi libertăţile fundamentale.

    Preşedinţii Curţilor de Apel constată cu îngrijorare că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile de pensionare ale judecătorilor, ce ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, cu respectarea standardelor europene atât de mult clamate, a fost înlocuită de un demers politicianist, populist şi extrem de nociv, prin consecinţe, asupra justiţiei, dublat de o campanie publică agresivă, bazată pe dezinformare şi de un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraţilor.    

    Este, aşadar, datoria judecătorilor de a reacţiona la aceste asalturi, prin rostirea adevărului, pentru că atunci când magistratura va tăcea în faţa unor atacuri nedrepte înseamnă că vom avea deja o justiţie supusă, incapabilă să mai apere cetăţenii.   

    Ca atare, pentru corecta informare a cetăţenilor, vom prezenta mai jos o serie de informaţii vădit eronate, care au fost susţinute în mod repetat în ultima perioadă:   

1.    Vârsta de pensionare medie în magistratură NU este 48 de ani.

    Primul Ministru al României, dl. Ilie Bolojan, a declarat în mod repetat că: „Avem câteva realităţi care nu pot fi contestate, avem o pensionare prea rapidă a magistraţilor, în general la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat ca preşedinte, majoritatea erau la 48 de ani.”

    Această afirmaţie este contrazisă de date obiective. În perioada în care domnia sa a îndeplinit funcţia de Preşedinte interimar al României a semnat 37 de decrete de eliberare din funcţie prin pensionare pentru judecători, dintre care doar 5 judecători aveau, la data pensionării, vârsta între 48 şi 49 de ani. Cu siguranţă, 5 din 37 nu reprezintă o majoritate, astfel încât este de neînţeles uşurinţa cu care Prim Ministrul României face astfel de afirmaţii, preluate şi răspândite apoi intens de presă. Vârsta efectivă la care se pensionează magistraţii depăşeşte 50 de ani – pentru majoritatea –, magistraţii fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare şi la 60 de ani, la 62 de ani sau chiar la 67 de ani. 

    În ciuda datelor statistice obiective, puse la dispoziţie inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, continuă să se răspândească informaţia falsă că judecătorii se pensionează, ca regulă, la 48 de ani. Vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani, comparabilă cu categorii din sistemul public de pensii, ce beneficiază de grupe speciale de muncă.

    Mai mult, este important de subliniat că, în conformitate cu legea în vigoare, mai exact cu art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022, vârsta de pensionare a magistraţilor a crescut la 60 de ani: „Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”

    Ca atare, vârsta minimă de pensionare creşte deja progresiv până la 60 de ani, conform unui grafic validat de Curtea Constituţională, după consultările avute nu doar cu magistraţii, ci şi cu reprezentanţii Comisiei Europene.

    După ce legea menţionată anterior a fost adoptată, după multe dezbateri, a fost trecută prin filtrul Curţii Constituţionale şi a fost acceptată de către Comisia Europeană, reluarea acestei teme, mai ales în cheia politică agresivă şi manipulatoare, are efecte dezastruoase asupra funcţionării instanţelor, ce se confruntă cu un nou val de cereri de eliberare din funcţie a unor judecători cu mare experienţă, cereri generate de instabilitatea devenită insuportabilă a statutului magistraţilor.

2.    Salarizarea magistraţilor NU este „nesimţită”, de sute de mii de euro anual, ci este similară altor categorii bugetare

    Una dintre cele mai răspândite idei, prin presă, este referitoare la aşa-numitele venituri „nesimţite” ale judecătorilor.

    În realitate, indemnizaţiile judecătorilor (inclusiv sporurile) pornesc de la 4.457 lei – pentru perioada cât sunt auditori de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii, crescând, apoi, după cum urmează: judecător stagiar – 7.200 lei, judecător definitiv (după admiterea la un examen extrem de complex) – 11.900 lei, judecător de tribunal (vechime minim 7 ani, concurs cu locuri limitate) – 18.504 lei, judecător de curte de apel (vechime minim 10 ani, concurs cu locuri limitate) – 20.902 lei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (vechime minim 18 ani, selecţie extrem de riguroasă, câteva locuri anual) – 27.252 lei. or, acest tip de venituri se regăseşte în zona bugetară la categorii profesionale care nu au incompatibilităţile şi interdicţiile profesiei de magistrat.

3.    Volumul de activitate, condiţiile de muncă din instanţe

    Judecătorii români se confruntă cu un deficit cronic de resurse umane, cu scheme de personal vădit insuficiente, atât la nivelul judecătorilor, cât şi al personalului auxiliar, în condiţiile unei creşteri constante a numărului de dosare, pe fondul unei instabilităţi legislative excesive.

    Încărcătura medie pe judecător a fost, în 2024, de 1519 dosare la nivel de judecătorie, 982 dosare la nivel de tribunal, 606 dosare la curţile de apel şi 619 dosare la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Gestionarea unui singur dosar implică, de la primirea cererii de chemare în judecată şi până la finalizarea motivării hotărârii, multiple operaţiuni: verificările şi rezoluţiile iniţiale, studierea dosarului înaintea fiecărei şedinţe, audierea părţilor, administrarea probelor, deliberarea, pronunţarea şi motivarea hotărârii. În mod evident, un program normal de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este insuficient, motiv pentru care larga majoritate a judecătorilor efectuează în mod constant ore suplimentare. Acestea nu sunt nici salarizate suplimentar, nici compensate cu timp liber, pentru că munca unui judecător nu este normată şi tot acest efort ar trebui să fie compensat prin nivelul indemnizaţiilor şi condiţiilor de pensionare.

    Volumul de muncă al unui judecător român depăşeşte de până la zece ori volumul din alte state europene, cu care suntem comparaţi atunci când se discută chestiunea condiţiilor de pensionare. Or, creşterea vârstei de pensionare, pentru a ajunge la nivelul mediei europene, ar fi trebuit corelată cu scăderea numărului de dosare, pentru a ajunge tot la nivelul mediei europene.

    În ceea ce priveşte condiţiile de muncă specifice, multiplele expertize efectuate în instanţe au relevat prezenţa a numeroşi factori de risc, precum: suprasolicitare neuro-psihică, vizuală, expunere la  alergeni şi iritanţi ai sistemului respirator, alături de alte condiţii de muncă ce pot duce la uzura prematură a organismului din cauza gradului foarte mare de expunere la stres ocupaţional, volumului mare de muncă, caracterului activităţii judecătoreşti şi fenomenului de izolare socială inerent funcţiei.

4.    Încrederea în justiţie NU este la cote minime, ci la nivel similar altor state europene, precum Italia sau Spania.

    Una din cele mai des rostogolite afirmaţii false se referă la încrederea în justiţie, despre care se afirmă că ar fi la cote minimale.
    Dimpotrivă, rapoartele europene relevă un nivel de încredere la nivelul mediei Uniunii Europene. În anul 2024, percepţia asupra independenţei justiţiei era bună şi foarte bună pentru 52% din populaţia generală şi pentru 56% din companii. În 2025, procentele au scăzut, în contextul campaniei electorale prelungite şi a campaniei publice îndreptate împotriva magistraţilor, la 44% pentru populaţia generală şi 51% pentru companii, rămânând, chiar şi în aceste condiţii, la un nivel similar cu al altor state, precum Italia. Interferenţa politicului şi a guvernului în justiţie este principalul factor de neîncredere, conform datelor prezentate de Eurobarometru.

    În perioada următoare, curţile de apel vor prezenta cetăţenilor realitatea privind volumul de activitate specific al instanţelor, problemele legate de infrastructură, condiţii de muncă şi resurse umane cu care se confruntă, pentru o corectă informare.

    Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al magistraţilor, ci un drept fundamental al fiecărui cetăţean, ultima barieră în apărarea libertăţii şi a democraţiei, ce trebuie protejate permanent, de către cetăţeni şi judecători deopotrivă.