Despre justiţia militară ca instituţie distinctă,
primele atestări sunt cuprinse în pravilele ostăşeşti din anul 1772,
acestea fiind primele „legi militare” şi sunt de origine bizantină.
În anul 1832 prin „Regulamentul Organic” au fost
adoptate dispoziţii privind justiţia militară, care avea competenţa de a
soluţiona infracţiuni comise de militarii de toate gradele şi de
funcţionarii armatei.
După anul 1852 s-a adoptat „Condica Penală
Ostăşească” care cuprindea 475 de articole şi prevedea că toate
instanţele erau compuse din ofiţeri, iar în anul 1873 a fost adoptat
„Codul Justiţiei Militare” aplicat până în 1937, când a fost adoptat un
nou cod al justiţiei militare creându-se sistemul cu consiliile de
disciplină, tribunalele militare, curţile militare de casaţie şi
justiţie şi curţile marţiale. Aceste din urmă curţi funcţionau numai pe
timp de război.
După cel de-al doilea război mondial organizarea
instanţelor şi procuraturilor militare a fost reglementată prin Legea
nr. 7/1952.
În anul 1993 s-a realizat o nouă reglementare pentru
organizarea instanţelor şi parchetelor militare, respectiv Legea nr.
54/1993, care se completa cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992 privind
organizarea judiciară.
Nici această din urmă reglementare nu a fost
compatibilă cu exigenţele unei societăţi democratice, fapt pentru care a
fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, astfel că instanţele şi
parchetele militare au fost integrate în sistemul judiciar unitar
reglementat prin Legea nr. 304/2004.
În prezent actele normative care stau la baza funcţionării instanţelor militare sunt:
- - Constituţia României - art.125 alin.(1), conform
căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”;
- - Legea nr.304/2004 - Capitolul 1, art.2 alin.(2)
lit.e) potrivit căreia: „Justiţia se realizează prin următoarele
instanţe judecătoreşti: ... instanţe militare” şi Capitolul 3 -
Instanţele militare;
- - Hotărârea nr. 554/26 aprilie 2006 a Guvernului
României referitoare la numărul maxim de posturi pentru instanţele
militare;
- - Ordinul comun nr. 3886C/M1/2018 al ministrului
justiţiei şi al ministrului apărării naţionale privind aprobarea
statelor de funcţii şi de personal pentru instanţele militare.
Întrucât de lege lata s-au instituit proceduri care
exclud posibilitatea de a deveni magistrat militar fără a activa în
această calitate mai întâi la instanţe şi parchete civile, a aspectului
că activitatea de înfăptuire a actului de justiţie se desfăşoară în
temeiul aceloraşi texte de lege (penale, procedural-penale, civile,
procedural-civile etc.), a împrejurărilor că sistemul militar nu trebuie
să aibă influenţă asupra judecătorilor militari, atribuţiile acestui
sistem fiind limitate prin legi numai la ceea ce priveşte latura
materială - pentru plata salariilor, a pazei instanţei, a avansărilor în
gradele militare următoare, prin Legea nr. 247/2005 s-a reuşit
normalizarea situaţiei în sensul de a nu mai exista o lege separată
pentru instanţele şi parchetele militare, cea nouă consfinţind existenţa
justiţiei militare ca parte integrantă a justiţiei române.