LISTA DOCUMENTELOR DE INTERES PUBLIC
1. Registrul general de dosare
În acest registru se trec, în ordinea intrării, toate dosarele înregistrate.
2. Registrul informativ
În acest registru se menţionează, pentru fiecare dosar trecut în ordinea numerică, primul termen de judecată şi termenele ulterioare, conexarea, disjungerea sau ataşarea dosarului la alt dosar.
3. Registrul de termene al arhivei
În acest registru se trec toate dosarele pe termenele de judecată fixate, consemnându-se numărul şi data înregistrării lor.
4. Condica şedinţelor de judecată
în care se trec, în ordinea înscrisă în listă, dosarele din fiecare sedinţă, separat pe complete, noul termen de judecată în caz de amânare.a judecăţii, hotărârea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta .
5. Registrul privind confiscarea
În Registrul privind confiscarea se ţine evidenţa hotărârilor penale privind confiscarea specială şi confiscarea extinsă şi punerea în executare a acestora.
6. Registrul de evidenţă a căilor de atac declarate împotriva hotărârilor civile şi penale
Aceste registre se ţin separat după cum cauzele civile au fost înregistrate înainte sau după data de 15 februarie 2013, respectiv după data intrării în vigoare a prevederilor Codului de procedură civilă referitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Registrele de evidenţă a căilor de atac se ţin separat pe căi de atac şi materii.
7. Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor
În acest registru se trec în ordinea numărului de hotărâre, separat pe secţii sau pe materii, după caz, toate sentinţele, deciziile sau încheierile pronunţate.
8. Registrele de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale
În registrele de executări penale se trec, în ordinea numerică, hotărârile penale, înscriindu-se datele şi lucrările prevăzute la art. 148 – 157 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
9. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pronunţate în contestaţie
Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pronunţate în contestaţie, se listează periodic.
10. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor civile
În acest registru se ţine evidenţa obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru care executarea se face din oficiu, inclusiv cele privind amenzile judiciare. Totodată, se vor face menţiuni despre hotărârile definitive a căror comunicare se face din oficiu, potrivit legii.
11. Registrul valorilor
În registrul valorilor se înscriu documentele de consemnare a cauţiunii.
În registrul valorilor se înscriu şi orice alte valori care nu constituie mijloc de probă sau corpuri delicte.
12. Registrul mijloacelor materiale de probă
În acest registru se înscriu şi suporturile materiale sau copia certificată a acestora rezultate din supravegherea tehnică, precum şi suporturile electronice din cauzele civile.
Suporturile materiale, copiile certificate ale acestora în cauzele penale şi suporturile electronice din cauzele civile se păstrează, în condiţiile legii, de către grefierul şef secţie sau grefierul desemnat.
13. Registrul corpurilor delicte
Registrul corpurilor delicte se păstrează de grefierul şef secţie sau, după caz, de grefierul-şef al judecătoriei, dacă nu există secţii.
14. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative
În acest registru se înregistrează corespondenţa care nu are legătură cu dosarele. Corespondenţa de serviciu care nu este destinată publicităţii se va înregistra într-un registru separat.
La fiecare instanţă se ţine un singur registru de intrare-ieşire a corespondenţei administrative.
15. Registrul de evidenţă a petiţiilor
În acest registru se înscriu în ordinea primirii toate petiţiile adresate instanţei, cu menţionarea datei primirii, a termenului fixat pentru soluţionare, a compartimentului căruia i-au fost repartizate şi a datei înaintării la acest compartiment, a datei la care răspunsul redactat a fost înaintat spre semnare persoanei competente, a datei la care răspunsul a fost comunicat petiţionarului sau, după caz, cu menţionarea altei soluţii date petiţiei (conexare sau clasare).
16. Registrul de evidenţă pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public
Acest registru se ţine de biroul de informare şi relaţii publice.În acest registru se înscriu solicitările de informaţii de interes public formulate în temeiul Legii nr. 544/2001, precum şi modalitatea de soluţionare a acestora şi termenul în care a fost comunicată informaţia solicitată.
17. Registrul privind evidenţa practicii instanţelor de control judiciar
În acest registru se înregistrează toate dosarele sosite de la instanţele de control judiciar în care nu a fost menţinută soluţia pronunţată pe fond.
18. Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate
Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate se ţine de către compartimentul arhivă.
Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare.
19. Registrele de evidenţă şi punere în executare a sancţiunilor contravenţionale
În aceste registre se ţine evidenţa măsurilor luate pentru executarea sancţiunilor contravenţionale.
20. Registrul de avarie
În acest registru, în caz de avarie a sistemului ECRIS, vor fi înregistrate dosarele pentru care atribuirea numărului unic s-a făcut prin alocarea unei plaje de numere care porneşte de la un număr mai mare decât ultimul număr atribuit electronic.
21. Registrul declaraţiilor de avere şi registrul declaraţiilor de interese
În aceste registre se evidenţiază declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese depuse de personalul instanţei care are obligaţia să completeze astfel de declaraţii şi au rubricile prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
22. Listele de şedinţă, în care sunt evidenţiate dosarele aflate în stare de judecată pentru fiecare termen şi complet în parte, pe stadii procesuale, cu menţionarea: numărului de ordine; a numărului de dosar; a părţilor; a obiectului dedus judecăţii
23. Mapele de hotărâri, în care se păstrează, în ordine, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele soluţionate, separat pe stadii procesuale (fond, apel, recurs).
24. Documentele administrative şi statistice privind activitatea instanţei;
25. Rapoartele anuale de activitate ale instanţei;
26. Bilanţurile contabile.