Despre aşezarea de la confluenţa Oltului cu Dunărea, informaţiile răzbesc din negura mileniilor iar mărturie arheologică pentru contemporaneitate o constituie vestigiile Cetăţii Turris.
Numele însăşi o situează în perioada etnogenezei poporului român iar liantul dintre unele pietre ale edificiului s-a dovedit a fi mortar similar cu cel utilizat de romani şi la alte asemenea construcţii militare sau civile.
In feudalism,Cetatea Turnu a constituit nucleu de apărare a zonei limitrofe sau element important pe calea drumurilor comerciale facilitate de lesniciosul transport pe Dunăre.
După ce Mircea cel Bătrân, Vlad Tepeş sau Mihai Viteazu au căutat să se opună expansiunii Imperiului Otoman, în cele din urmă atât Cetatea propriu zisă, cu aşezarea din apropierea ei, cât şi o apreciabilă zonă limitrofă au intrat sub administraţie otomană având regim de raia, similar Giurgiului sau Brăilei. Situaţia s-a menţinut până în 1929, când prin tratatul de la Adrianopole, teritoriile din stânga Dunării au fost restituite Tării Româneşti. Urmare firească a dezvoltării relaţiilor de producţie şi a creşterii interesului pentru raporturile de schimb, atât intern cât şi extern, a apărut necesitatea unei mai bune organizări administrative a zonei.
Astfel, după ce la data de 5 februarie 1836 se hotărâse întemeierea unui nou oraş sub numele de Turnu, ca centru politic şi administrativ al judeţului Olt, în 1838 se decide ca Slatina să rămână capitala acelui judeţ iar oraşul Turnu să devină capitala unui nou judeţ, respectiv Teleorman. Este de remarcat, totuşi, că denumirea de Turnu Măgurele a apărut pentru prima dată într-un act oficial abia în 1855.
Localitatea s-a dezvoltat nici mai repede, nici mai încet decât suratele ei de pe malul Dunării, bine înţeles luând în considerare dimensiunile geografice, numărul de locuitori sau puterea economic şi specificul activităţilor esenţiale. Fiind capitală de judeţ, timp de 112 ani, s-a impus ca pentru buna desfăşurare a activităţilor politice şi administrativ – sociale să existe şi spaţiile sau sediile corespunzătoare.
În acest mod a început în 1903 contrucţia unui edificiu cu destinaţie de tribunal, clădire care este şi în prezent impresionantă prin proporţiile, armonia şi funcţionalitatea gândită de acei meşteri italieni care au ridicat-o. In 1923 s-a mai adăugat un corp de clădire, îmbinat structural primului corp iar în 1997 s-a efectuat o amplă lucrare de reparaţie capitală a imobilului.
Faţada clădirii este în stil neoclasic, cu colonade şi frize amintind de cele ale Partenonului şi completată de o impunătoare scară de acces. Sala paşilor pierduţi este de formă dreptunghiulară, din fiecare latură desprinzându-se drum către diferitele incinte funcţionale, prin culoare deschise care susţin centrul dominat de luminatorul ce lasă să pătrundă lumina solară şi are posibilitate lejeră de aerisire.
Construcţia are demisol, parter şi etaj, acoperind necesităţile de spaţiu ale personalului şi facilitează justiţiabililor un acces comod atât în cele trei săli de şedinţă cât şi la alte servicii funcţionale.
O lungă perioadă, până în 2002, la etaj, în corpul dinspre Nord, a funcţionat şi Parchetul Public, respectiv Procuratura, până când această instituţie şi-a construit un sediu nou.
Aşa cum a funcţionat de-a lungul anilor, clădirea ce este situată în municipiul Turnu Măgurele, strada 1 Decembrie 1918, nr.6, judeţul Teleorman, are valoare arhitecturală şi socială semnificativă fiind de altfel, înregistrată ca monument istoric.
De la ridicare şi până în 1951 în această incintă a funcţionat Tribunalul Teleorman, ultimul prim – preşedinte fiind apreciatul magistrat Dumitru Anca.
O scurtă perioadă a funcţionat o Judecătorie Mixtă, în 1951, când sediul administrativ al judeţului a fost mutat la Roşiorii de Vede iar apoi din 1952 şi până în 1967 aici a fost Tribunalul Popular al raionului Turnu Măgurele, la conduerea căruia s-a aflat o mai lungă perioadă Ion Mohanu, în acei ani de profunde şi grele transformări istorice.
De la ultima reformă administrativă, din 1968, revenindu-se la actualele judeţe iar Tribunalul înfiintându-se la noua capitală, Alexandria, la Turnu Măgurele a rămas să funcţioneze Judecătorie, ca şi în prezent.
Una din figurile reprezentative pentru această instanţă şi magistratura românească, acel atât de dorit judecător – om, a fost regretatul Radu Bucu, care a asigurat preşedinţia instanţei mai mult de un sfert de secol, urmând apoi ca preşedinte Ştefan Căpăţînă.
In prezent, din 2002, la conducerea instanţei se află dra judecător Liliana Udangiu, magistrat cu o vechime de peste 25 de ani în slujba dreptăţii, pana in 2009 cand s-a pensionat, data de la care, la conducerea instantei s-a aflat doamna judecator Neagu Floarea până în iulie 2016.
Începând cu 15 iulie 2016 la conducerea instanței se află doamna judecător Elena Emilia Enescu.