Continut speta |
Incheiere din 17.06.2008 pronunţată în dosarul civil
nr.1193/324/2008
Emitent Judecătoria Tecuci
Materie civilă.
1. Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţa
stabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub
nr.1193/324/2008, reclamantul I.C.A. cu reşedinţa în Italia a
chemat în judecată pe pârâta I.Fl.C. cu reşedinţa în Italia pentru
încredinţarea minorului I.V.A. spre creştere şi educare.
In fapt, în motivarea în motivarea acţiunii a arătat că
prin sentinţa civilă nr.1234 din 18.07.2006 pronunţată de Judecătoria
Tecuci în dosarul civil nr.206/2005, s-a declarat desfăcută căsătoria
încheiată între părţi la data de 06.06.1997, iar copilul V.A. a fost
încredinţat spre creştere şi educare pârâtei I.F.C., iar reclamantul a
fost obligat să achite o pensie lunară de întreţinere de 75 lei.
A mai arătat reclamantul că prin sentinţa susmenţionată,
instanţa a reţinut că reclamantul a plecat în Italia, iar în anul 2005, pe
timpul vacanţei, a luat copilul cu el şi nu l-a mai înapoiat.
A precizat reclamantul că încă din anul 2005 copilul se
află în întreţinerea sa şi locuieşte în Italia unde are toate condiţiile
pentru o dezvoltare corespunzătoare, copilul este foarte dotat şi are
rezultate pe măsură, este foarte ataşat de reclamant şi nu este de
acord să plece cu pârâta.
A menţionat că în prezent copilul este la vârsta la care
poate să decidă singur domiciliul unde vrea să locuiască, astfel încât
instanţa va avea în vedere dorinţa sa.
Aceasta cu atât mai mult cu cât există o anumită
stabilitate în ce priveşte şcoala unde urmează cursurile, cercul de
prieteni, familia în care locuieşte de cel puţin trei ani, confortul oferit.
Oriunde ar fi luat de pârâtă, aceasta nu-i poate oferi cel
puţin condiţii similare, întrucât nu are o situaţie stabilă în ce priveşte
domiciliul şi locul de muncă.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.42 din
Codul familiei.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia
necompetenţei instanţei şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefiind
de competenţa instanţelor române.
In motivarea excepţiei a arătat că reclamantul, pârâta şi
minorul au reşedinţa în Italia.
In aceste condiţii sunt aplicabile în speţă dispoziţiile
Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului Europei privind
competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în
materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Ca practică judiciară pârâta a anexat dispozitivul unei
soluţii recent pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul
nr.4106/324/2007, prin care acţiunea având ca obiect stabilire
program vizitare minor a fost respinsă ca nefiind de competenţa
instanţelor române.
Prin încheierea din 17.06.2008, instanţa, în baza a
rt.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 a
dispus suspendarea procedurii şi a pus în vedere părţilor să se
adreseze în termen de 60 zile instanţei celuilalt stat membru,
respectiv Italia.
Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că potrivit
art.8 alin.1 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 al Consiliului
Europei, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt
competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care
are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la
care instanţa a fost sesizată.
Pentru aplicabilitatea acestui articol, este îndeplinită
condiţia prevăzută de art.9, respectiv au trecut 3 luni de la mutare,
având în vedere că reclamantul a arătat că din anul 2005 minorul se
află în întreţinerea sa în Italia, unde frecventează şcoala şi deci are
reşedinţa obişnuită.
Potrivit art.2 pct.7 din Regulament, răspunderea
părintească cuprinde în special încredinţarea şi dreptul la vizită.
De la data de 01.01.2007 România a aderat la Uniunea
Europeană, iar potrivit art. din Regulament, acesta este obligatoriu în
toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în
conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
In expunerea de motive a Regulamentului la pct.12, în
materia răspunderii părinteşti, se prevede că ar trebui să fie
competente în primul rând instanţele statului membru în care copilul
îşi are reşedinţa obişnuită.
Apărarea reclamantului în sensul că nu s-a făcut dovada
că minorul are reşedinţa în străinătate, nu poate fi luată în
considerare din moment ce în motivarea acţiunii a precizat că din
anul 2005 minorul se află în Italia în îngrijirea sa şi frecventează
cursurile şcolare.
Având în vedere că minorul locuieşte cu tatăl său din anul
2005 în Italia, că părţile şi copilul au posibilitatea de a fi ascultate la
instanţa de reşedinţă obişnuită, unde autoritatea tutelară poate fi
consultată cu mai multă rapiditate, luând astfel în considerare şi
criteriul proximităţii, se apreciază că instanţa de la reşedinţa obişnuită
din Italia are o legătură mai specială cu copilul şi este mai bine
plasată pentru a soluţiona cauza, ceea ce serveşte interesului
superior al copilului, instanţa în baza art.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din
Regulament va dispune suspendarea procedurii şi pune în vedere
părţilor să se adreseze în termen de 30 zile instanţei celuilalt Stat
Membru – Italia.
Impotriva acestei încheieri reclamantul a declarat
recurs, invocând disp.art.304 pct.9 C.p.c. , considerând că
instanţa nu a interpretat corect Regulamentul 2201/2003 al
Consiliului Europei.
Prin decizia civilă nr.563/2008 a Tribunalului Galaţi s-a
respins ca nefundat recursul, motivat de faptul că prevederile
regulamentului CE nr.2201/2003 se aplică cu prioritate faţă de
legislaţia naţională astfel că prevederile art.5 C.p.c. referitor la
competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului nu-şi găsesc
aplicabilitatea în cazul de faţă.
La prezenta cauză s-a depus ulterior un înscris din
partea apărătorului pârâtei, avocat angajat într-o altă cauză
intentată de aceasta la Judecătoria Pinerolo ( judeţul Torino) în
scopul de a obţine respectarea condiţiilor relative la fiul minor
stabilite de Judecătoria Tecuci având în vedere că reclamantul l-a
întreţinut pe minor la locuinţa sa, cu toate că prin hotărârea
respectivă copilul a fost încredinţat mamei.
In această cauză pe lângă Judecătoria Pinerelo
domnul I s-a prezentat ca parte în judecată, cerând să fie
respinsă cererea ce mai sus şi ca fiul minor să-i fie încredinţat
lui.
Considerând principiul în baza căruia nu pot fi
intentate două cauze care au acelaşi obiect, se înţelege că
judecata în România trebuie suspendată întrucât în Italia există
o judecată identică.
Lucrul cel mai important este să se declare
necompetenţa teritorială a judecătorului român având în vedere că
aceeaşi cauză are loc în Italia şi lipsa de legitimitate întrucât
singurul judecător competent este judecătorul locului în care
pârâta în cauză şi minorul au reşedinţa sau domiciliul.
|