Continut speta |
MATERIE CIVILĂ
Sentinţa civilă nr. 653 / 28.03.2008
Curgerea dobânzilor de la data punerii în întârziere conform art.1586
C.civ. în situaţia în care părţile contractante nu au stabilit o dată.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. X la Judecătoria Tecuci,
reclamantul MD a chemat în judecată pe pârâţii FF ş.a. pentru a fi obligaţi la
plata sumei de 6000 lei cu titlu de împrumut, cu dobânda aferentă calculată de
la data acordării împrumutului şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de
judecată.
A susţinut că pârâţii sunt finii săi de cununie iar la data de
21.04.2005 le-a dat suma de 6000 lei cu titlu de împrumut, pe care cei doi
pârâţi s-au angajat să o restituie în luna septembrie 2005. Obligaţia de
restituire nu a fost respectată, motiv pentru care a notificat pe aceştia prin
intermediul executorului judecătoresc la data de 14.12.2007, dar până în prezent
aceştia nu şi-au respectat obligaţia asumată la data încheierii contractului de
împrumut.
A solicitat probele în dovedirea acţiunii: acte, interogatoriul
pârâţilor şi proba testimonială.
Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că aspectele
invocate de reclamant nu corespund realităţii. S-au opus probei testimoniale cu
motivarea că aceasta încalcă prevederile art.1191 C.civ.
Judecătoria Tecuci prin sentinţa civilă nr.653/28.03.2008 a admis
acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu
de împrumut nerestituit, dobânda aferentă acestei sume cu începere de la data
de 31.11.2005 şi până în prezent, a obligat pârâţii să achite reclamantului suma
de 546,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că pârâţii sunt finii de cununie ai reclamantului
şi între aceştia există strânse relaţii de încredere reciprocă aşa cum implică o
astfel de relaţie şi cum s-a dovedit cu declaraţia martorei LV. La data de
21.04.2005 pârâţii au împrumutat de la reclamant suma de 6000 lei cu obligaţia
de a-i restitui în toamna aceluiaşi an, fără ca între părţi să se fi încheiat un act
tocmai datorită imposibilităţii morale de a preconstitui înscrisul datorită relaţiilor
apropiate care exista între părţi. Suma a fost predată pârâtei FF la reclamant în
apartamentul acestuia unde se mai aflau în vizită martorii LV, LC. Cu acel
prilej s-au purtat discuţii între reclamant şi cei doi martori cu privire la scopul
pentru care avenit în vizită pârâta FF, la calitatea acesteia de fină de cununie a
reclamantului, la cuantumul sumei împrumutate, precum şi la scopul pentru
care s-a împrumutat această sumă de bani ( finalizarea unei construcţii). Din
probele administrate a mai rezultat că reclamantul dispunea de o sumă de bani
considerabilă deoarece încasase nişte venituri compensatorii.
Cu privire la apărarea pârâţilor pe excepţia inadmisibilităţii
probei cu martori, instanţa a reţinut că o asemenea probă este admisibilă în
condiţiile în care se dovedeşte imposibilitatea morală de a preconstitui un
înscris în virtutea unor relaţii de încredere existente între părţi. Datorită faptului
că pârâţii sunt finii de cununie ai reclamantului s-a apreciat că în cauză este
aplicabilă excepţia prevăzută de art.1198 alin.2 C.civ.
Ca urmare, instanţa a considerat dovedită pretenţia reclamantului
şi a dispus admiterea cererii de restituire a sumei de 6000 lei cu titlu de
împrumut. Faţă de prevederile art.1586 C.civ. s-a considerat că după data
expirării termenului împrumutului pârâţii datorează dobânzi, motiv pentru care
aceştia au fost obligaţi şi la plata dobânzii cu începere de la data de
31.11.2005 şi până în prezent.
Pârâţii, prin soluţia dispusă au căzut în pretenţii, motiv pentru
care potrivit art.274 C.p.c. au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată
efectuate de reclamant cu susţinerea procesului.
Pârâţii au declarat recurs şi au susţinut că soluţia instanţei de fond
este nelegală şi netemeinică pentru că a admis proba testimonială deşi în
conformitate cu art.1191 C.civ. o asemenea probă nu era admisibilă, iar art.1198
pct.2 C.civ. se referă la situaţii în care cauza de faţă nu poate fi inclusă. Au
solicitat să se aibă în vedere că între ei şi reclamant nu existau relaţii apropiate,
nu se vizitau şi ca urmare greşit a reţinut instanţa că între părţi existau relaţii de
încredere reciprocă.
Prin decizia civilă nr.534/10.09.2008 a Tribunalului Galaţi s-a
admis recursul şi a fost modificată în parte hotărârea instanţei de fond în
sensul că au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului dobânda legală
începând cu data de 14 dec.2007 în loc de 31 noiembrie 2005. au fost
menţinute celelalte dispoziţii şi a fost obligat reclamantul la cheltuielile de
judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recursa reţinut
următoarele:
Relaţia dintre reclamant şi pârâţi ( naşi de cununie) nu este
contestată, dar pârâţii susţin că relaţiile nu erau atât de apropiate, respectiv nu se
vizitau şi nu menţineau relaţii de prietenie. Totuşi instanţa nu poate ignora
depoziţiile martorilor audiaţi cu privire la acest aspect din care rezultă că pârâta a
fost prezentată şi primită în casa reclamantului în calitate de fină de cununie.
Specificul şi semnificaţia acestei relaţii ( naş-fin) constituie motive pentru a se
reţine că în ce-l priveşte pe reclamant a existat o imposibilitate morală de a
preconstitui un act cu privire la operaţiunea juridică care a avut loc între părţi,
constituie o excepţie recunoscută de jurisprudenţă şi încadrată în art.1198 C.civ.
Din acest punct de vedere critica adusă sentinţei ce face obiectul prezentului
recurs este neîntemeiată deoarece reclamantul are posibilitatea legală să
dovedească cu proba testimonială excepţia împrumutului şi a cuantumului şi a
cuantumului acestuia.
Ca urmare instanţa a reţinut corect aspectele legate de faptul
juridic al predării unei sume de bani către pârâtă, cu titlu de împrumut (
6000 lei). De asemenea, în condiţiile în care pârâta a mulţumit reclamantului
pentru suma dată cu împrumut şi în numele soţului constată că în cauză
aceasta a acţionat în virtutea mandatului tacit reciproc existent între ei şi a
efectuat un act ce se încadrează în art.32 alin.1 lit.c C.fam., situaţie în raport
de care ambii soţi sunt ţinuţi să răspundă.
In virtutea dreptului la viaţă privată nu era oportun ca instanţa să
ceară reclamantului să facă dovada veniturilor, economiilor pe care le avea în
casă. Oricum existenţa acestora a fost demonstrată cu martorii audiaţi la
propunerea reclamantului care au demonstrat că acesta fiind militar pensionar a
încasat plăţi compensatorii ( situaţie de notorietate).
Este adevărat că la data de 29.02.2008 apărătorul reclamantului a
precizat că reclamantul a renunţat la capătul de cerere referitor la dobânzi, dar la
data respectivă reclamantul nu era prezent iar în lipsa unui mandat special
avocatul nu putea face renunţări în numele clientului său şi în consecinţă
instanţa de fond a procedat corect şi s-a pronunţat cu respectarea principiilor
care guvernează dreptul de dispoziţie, astfel cum este reglementat de art.274 C.p.c.
Instanţa a greşit însă în ceea ce priveşte data de la care pârâţii
datorează dobânda. Astfel, reclamantul a recunoscut prin cererea de chemare în
judecată că împrumutul a fost acordat fără dobândă. In condiţiile în care pârâţii
nu şi-au respectat obligaţia de restituire la termenul convenit de părţi, aceştia
datorează dobânzi de la data punerii în întârziere astfel cum prevede art.1586
C.civ. In speţă, pârâţii au fost notificaţi prin intermediul executorului
judecătoresc la data de 14.12.2007 şi ca urmare aceasta este data de la care se
pot acorda dobânzi.
|