Volumul de activitate pe
materii:
În anul 2024 s-au
înregistrat 5647 cauze, din care:
§ cauze penale - 1357;
§ cauze civile – 4290, din care:
·
minori şi familie – 438 dosare;
·
litigii cu profesioniştii – 779
dosare;
Ponderea în materie civilă au avut-o cauzele
având ca obiect ”încuviinţare executare silită” – 1792 cauze, ” cereri de valoare
redusă” – 650 cauze, ”plângere contravenţională”-466 cauze”, înlocuire amendă
cu activitate în folosul comunităţii” - 258 cauze, „emitere ordin de protecţie”
-154 cauze, ”divorţ”-122 cauze.
Astfel, în perioada de referinţă au fost
înregistrate 74 cauze privind
succesiunile, 52 cauze având ca
obiect contestaţie la executare, 18
cauze având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act
autentic, 28 cauze având ca obiect
pretenţii, 76 cauze având ca obiect validare
poprire, 28 acţiuni pentru revendicare,
37 acţiuni validare mandat consilier,
26 cauze de fond funciar, 438 litigii privind dreptul familiei
din care: 126 divorţuri din care: 73 cu copii minori, 49 fără copii minori, 4 divorţuri prin acord, 154 cereri de emitere ordin de
protecţie, 12 exercitare autoritate
părintească, 11 partaje de bunuri
comune, 13 obligaţii de întreţinere, 24 cereri de ordonanţă preşedinţială, 35 pentru modificare măsuri privind copilul,
5 pentru tăgadă paternitate, 21 pentru curatelă, 8 cauze tutelă specială, 6 pentru stabilire domiciliu minor, 779 litigii cu profesioniştii din care:
650 cereri de valoare redusă, 56 contestaţii la executare silită, 29 cauze de pretenţii, 21 ordonanţe de plată, 8 cereri de suspendare provizorie a
executării silite; 466 plângeri împotriva
unor procese verbale de constatare a contravenţiilor şi 258 cereri de înlocuire sancţiune contravenţionale cu muncă în
folosul comunităţii, 28 cereri au
avut ca obiect înscrierea de persoane juridice (sindicate, fundaţii, asociaţii,
modificare statut) ori modificări acte constitutive precum, 4 cereri privind dizolvare/radiere
asociaţie/fundaţie.
În materie penală s-au înregistrat 1357 cauze penale, cele mai multe cauze
înregistrate în cursul anului 2024 au avut ca obiect: măsuri şi excepţii dispuse
de judecătorul de cameră preliminară - 236
cauze, confirmare renunţare la urmărirea penală – 211 cauze, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau
altor substanţe - 86 cauze, recunoaşterea
hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine – 82 cauze, verificare măsuri preventive ( art.207 C.p.p.) – 80 cauze, verificare măsuri preventive
( art.208 C.p.p.) – 74 cauze, contestaţie
la executare ( art.598 NCPP) – 62
cauze, alte cereri privind judecata în fond - 44 cauze (cereri pentru prelungirea dreptului de circulaţie), 31 cauze având ca obiect sesizare cu acordul
de recunoaştere a vinovăţiei ( art.483 NCPP) şi plângeri împotriva măsurilor
luate de procuror de netrimitere în judecată – 27 cauze.
Astfel, au fost înregistrate 44 cauze privind infracţiuni contra persoanei, 45 dosare având ca obiect infracțiuni contra patrimoniului, 5 cauze privind infracţiuni silvice, 120 infracţiuni la normele privind
circulaţia pe drumurile publice.
S-au mai înregistrat şi cereri ulterioare, din care: 62
contestaţii la executare, 15
sesizări privind modificarea/încetarea obligaţiilor, 9 cereri privind revocarea sau anularea suspendării executării
pedepsei (art.583 NCPP), 8 cereri de
reabilitare, 13 cereri de revizuire,
12 sesizări de înlocuire a pedepsei
amenzii cu închisoarea, celelalte având alte obiecte, precum și cereri
anterioare, din care: luarea măsurii arestarii preventive ( art.223n C.p.p.) - 18, prelungire arestare preventivă (
art.234 c.p.p.) – 6, cereri
autorizare percheziţie domiciliară - 17
şi 4 cereri autorizare perchezitie informatică, obţinere date si comunicări electronice - 8 cauze, cereri de supraveghere tehnică- 8, confiscare specială - 34, confirmare renunţare urmărire penală –
211, plângeri împotriva măsurilor
luate de procuror de netrimitere în judecată- 27, celelalte având alte obiecte.
Tot în materie penală, se impune a se scoate în
evidenţă faptul că a rămas crescut numărul cauzelor având ca obiect confirmare
renunţare la urmărirea penală și că s-a menținut ridicat numărul celor având ca
obiect infracţiuni contra siguranţei circulaţiei.
Soluţionarea cauzelor deduse judecăţii s-a făcut de
regulă în termen de 6 luni de zile, durata medie de soluţionare a cauzelor
fiind de 4,8 luni în materie penală şi 4,0 luni în materie civilă.