Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal
Portal  > Tribunalul DOLJ  > Prezentare
Prezentare

Prezentare instanţă
Istoric


Prezentare instanţă

 TRIBUNALUL DOLJ
 
TrDolj sediu nou.jpg
 
De-a lungul timpului, la fel ca si celelalte instante de judecata românesti  si actualul Tribunal Dolj a avut etape de tribunat, de perioade în care şi-a început activitatea sub o formă sau denumire si apoi să-şi înceteze această activitate.
Prin Legea nr. 5/1952 pentru organizarea judecatorească devine Tribunalul Regional, denumirea de tribunal fiind atribuită şi altor instante, astfel, existând tribunale populare de raion, tribunale populare de oraş şi tribunale populare de raion orăşenesc.
        Prin Legea nr. 58/1968 devine Tribunal Judetean, urmând ca prin Legea nr. 92/1992 să devina Tribunalul Dolj.
Istoria instanţelor judecătoreşti este strâns legată de viaţa comunităţilor în care au funcţionat. Reforma activităţii insta​nţelor judecătoreşti a început din 1700 în sensul separării atribuţiilor administrative de cele judiciare.
În Monitorul Oficial al Munteniei nr. 1 din 1804 este prezentată componenţa instanţelor din Craiova, fapt ce dovedeşte specializarea completelor de judecată în urmă cu peste 200 de ani, respectiv: Divanul Judecătoresc Civil; Divanul Judecătoresc Criminal; Divanul Judecătoresc Comercial.
 În perioada 1700-1912, tribunalul a funcţionat în mai multe clădiri, precum Casa Băniei, Muzeul istoriei medicinii, Clădirea în care a funcţionat Baroul de avocaţi, Clădirea unde funcţionează în prezent Banca Transilvaniei.
În anul 1912 a fost inaugurat Palatul de Justiţie din Craiova, actuala clădire în care funcţionează Universitatea, unde instanţele judecătoreşti au lucrat până în 1944.
În anul 1952 instanţele din Craiova au revenit în Palatul de Justiţie unde au funcţionat până în anul 1968 când au fost evacuate, întrucât clădirea proprietate a Ministerului Justiţiei a fost preluată abuziv de guvern şi transferată Ministerului Învăţământului.​
Până în luna aprilie 2016, Tribunalul Dolj a funcţionat într-un imobil alcătuit din 3 corpuri de clădire: subsol, parter şi un etaj înscris în Lista monumentelor istorice (1991) stabilită de Direcţia Monumentelor Ansamblului şi Siturilor Istorice – fiind selectat în Categoria monumentelor istorice de valoare naţională excepţională "Casa Glogovenilor", datorită valorii istorice, arhitecturale neo-clasice, urbanistice şi simbolice.
În prezent, Tribunalul Dolj funcţionează într-o clădire modernă, cu un design inovator, alcătuită din subsol, parter şi 4 etaje, în care îşi desfăşoară activitatea zilnic un număr de 201 persoane dintre care 73 de judecători, 15 asistenţi judiciari, 93 de grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, documentarişti, statisticieni, economişti, informaticieni, 9 funcţionari publici, personal conex 9 persoane, respectiv aprozi, agenţi procedurali şi şoferi şi alte 2 persoane  din cadrul personalului contractul.
Clădirea este mobilată şi dotată cu cele necesare unei funcţionări adecvate, astfel:  6 săli de şedinţă dotate cu sisteme SIIISJ si de afişaj a proceselor in curs de soluţionare şi cu intrare distinctă pentru personal şi public; 5 Camere de consiliu dotate cu sisteme SIIISJ şi de afişaj a proceselor în curs de soluţionare; 7 camere de deliberări; 40 de birouri pentru judecători; 27 de birouri pentru grefieri; 5 birouri pentru asistenţii judiciari; 1 birou pentru Departamentul economico-financiar; 2 birouri pentru Compartimentul informatică; 1 birou tehnic; o sală de şedinţă pentru desfăşurarea Adunărilor generale ale judecătorilor, şedinţelor de colegiu, dotată cu sistem de conferinţă şi sistem de videoconferinţă; o sală de conferinţă cu posibilitatea de împărţire şi eventual schimbare de funcţionalitate în 2 sau 3 încăperi prin pereţi retractabili. Sala de conferinţe este dotată cu sistem de conferinţă şi sistem de  traducere simultană în 4 limbi; o sală audiere minori- după sistemul francez- fiind singura sală de audiere minori edificată în acest fel într-o instanţă din România. În ţară mai există 5 astfel de săli date în folosinţă în cadrul Direcţiilor judeţene de protecţie a copilului şi una în curs de realizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; spaţiu pentru arhiva de conservare în suprafaţă de 880 m.p., prevăzut cu dotări fără precedent la instanţele doljene; 2 lifturi; sistem integrat de climatizare; mobilier complet nou pentru sălile şi birourile existente; sistem de supraveghere interioară şi exterioară; dotări moderne de PSI; 4 intrări separate pe categorii de persoane ce crează posibilitatea de a asigura fluxurile corecte specifice oricărei instanţe; sisteme de siguranţă adecvate.
Noul sediul se află la câtiva zeci de metrii de Km. 0 al Craiovei (Pelendava, Ponsiona, Cetatea Banilor), în aproprierea Grădinii Botanice a Craiovei, înfiinţată în anul 1952 sub conducerea ştiinţifică a profesorului universitar doctor Al Buia, renumită atât prin colecţii de provincii floristice, de plante cultivate, de rosarium, sere sau plante ornamentale, ce a fost renovată în cursul anului 2016, în împrejurimi aflându-se Fântâna Jianu datând din anul 1800 şi amplasată pe locul în care legenda spune că s-a odihnit marele haiduc Iancu Jianu, precum, şi Grădiniţa Mihai Bravu.
În imediata apropriere a sediului Tribunalului Dolj se află edificii cu arhitectură monumentală datând din secol XIX si început de secol XX, respectiv Liceul " Gheorghe Chiţu" si Facultatea de Agronomie, precum şi construcţii din ultima perioada a secolului trecut - Camera de Comert si Industrie Oltenia, precum şi noul sediul al Curţii de Conturi. 

Istoric