INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC
PRIVIND DISPOZIŢII ALE
NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
ÎN VIGOARE DIN 15.02.2013
I. Cuprinsul cererii de chemare în judecată (ART.194 NCPC)
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant………….
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător(adresa electronică, nr. telefon, fax, etc.)……………….
c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104(val. impozabilă) . Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.
II. Numărul de exemplare ( art. 195 NCPC)
Cererea de chemare în judecată se va face în nr. de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1) (1 ex. pentru instanţă şi câte 1 ex. pentru fiecare pârât)
III. Timbrarea cererii (art. 197 NCPC)
În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.
În cazul în care nu îndeplineşte cerinţele legale prev.de art. 194-197 iar reclamantul nu complineşte lipsurile în termenul acordat de completul de judecată( 10 zile de la notificare), în condiţiile art.200 NCPC, cererea de chemare în judecată va fi anulată.
IV. Înscrisurile anexate( art. 150 NCPC)
(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces.
(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
…….
(4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat. ……………….
V. Cererea formulată prin reprezentant( art. 151 NCPC)
(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
(2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.
VI. Proceduri prealabile.
Art. 193 NCPC.
Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la evidenţele succesorale prevăzute de Codul Civil.
Art. 2 alin 1, 1 ind.1 din legea 192/2006 privind medierea.
Dacă legea nu prevede altfel, părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente.
Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediatorul care a realizat informarea.
Începând cu data de 1 august 2013, în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă.
VII. PROCEDURA PREALABILĂ PRIMULUI TERMEN DE JUDECATĂ( ART.201)
După verificarea cererii şi regularizarea sa conform dispoziţiilor art.200, judecătorul dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare, de la dosar.
La data expirării termenelor legale, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei.
CONDUCEREA JUDECATORIEI CAMPENI