Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal
Prezentare

Prezentare instanţă
Istoric


Prezentare instanţă

 


Istoric

          Clădirea actuală a Tribunalului Constanţa a fost edificată în perioada 1904-1906, având destinaţie de reşedinţă de vară pentru familia regală, după cum atestă documentele de epocă.
 
 
          ​Cunoscut de-a lungul timpului drept „Palat Regal”, imobilul intră în administrarea Ministerului Justiţiei în anul 1922 şi este inaugurat ca nou sediu al Curţii de Apel Constanţa la 16 septembrie 1923. Gradul avansat de deteriorare a determinat începerea lucrărilor de consolidare şi de reparaţii capitale în luna octombrie 2001, lucrările derulându-se pe o perioadă de doi ani.
 
          Pe lângă imperativul restaurării elementelor de arhitectură veche ale clădirii clasificate ca monument istoric, lucrările au vizat, totodată, creşterea funcţionalităţii şi asigurarea cerinţelor de modernizare necesare unei instanţe de judecată.
 
 
          S-a realizat, astfel, cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Justiţiei, punerea în valoare a acestui obiectiv, de o inegalabilă valoare istorică, redat în funcţiune la exact 125 de ani de la revenirea Dobrogei în cadrul statului românesc